joi, 7 decembrie 2006

Vreau sa fie maine


Nu stiu altii cum sunt, dar eu... fara a face referire vreun moment la Creanga, eu chiar am tot timpul senzatia ca vreau sa fie maine. Undeva pana in pranz ma plictisesc deja de ziua prezenta si mi se face un chef de ziua urmatoare... ceva de speriat!
Faptul ca azi e joi si maine ar fi vineri, o zi la care oamenii muncii tanjesc toata saptamana, nu are nici o importanta. Asa a fost si ieri si, cu siguranta, asa va fi si maine! Maine sunt sigur ca voi vrea sa fie sambata! Mai grav e ca si duminica imi doresc sa fie luni! Ma rog... (am auzit ca face bine la mantuire)... asta e!
Si, daca tot nu pot sa fac macar in jurul meu maine, ma consolez cu gandul ca in cealalta extremitate a globului (caci si Romania e la multe extremitati ale acestei lumi) e deja maine si astept cu nerabdare momentul in care imi voi dori sa fie ieri... sa vedem ce va fi!