Timisoara April 28, 2007

Buna dimineatza, Timisoara!
Cu totii avem niste "pitici pe creier". In functie de "coregrafia" pe care o fac, ne diferentiem ca personalitate :) (ce mod simplist, dar sugestiv, de a "defini" diferentele de personalitate! :) ) Unul din piticii din armata de la mine din hipotalamus (sau, cum frumos nu nimerea cuvantul un bun amic, in hipotalabus sau hipotalanus :) ) este blocat pe Timisoara...
Nu mai stiu cand am fost prima oara in Timisoara. Pur si simplu nu imi mai amintesc. Odata cu delegatiile de pe vremea cand lucram la Synovate, insa, am inceput sa "simt gustul" acestui oras. Cu siguranta pentru oamenii de aici nu e nimic deosebit, iesit din comun, dar pentru mine Timisoara reprezinta o alta lume, pur si simplu "altceva"! Am fost de nenumarate ori aici si de fiecare data e altfel, descopar lucruri noi, locuri noi, oameni noi... E alt "aer" aici. Pur si simplu imi place! Si, periodic, simt nevoia sa ma urc seara in tren, sa ajung dimineata in Timisoara, sa ma plimb toata ziua si sa fac tot ce imi trece prin cap, tot ce simt ca vreau sa fac, dupa care, seara, sa fac cale intoarsa, re-loaded :).
Astazi, de pilda, am ajuns la 8 dimineata in gara. Aseara am fost la un concert reggae al unui... amic (cred ca as putea sa ii spun asa), Johnny King, in Basement, pe langa Cismigiu. De acolo am plecat direct la gara, unde trenul de 23.45 astepta sa ma aduca aici - un accelerat ieftin si la propriu, si la figurat. Asta e mai putin important, ca am reusit sa dorm aproape tot drumul, desi ma aflam intre 5 fete galagioase, o doamna timida si un neamt, prieten al uneia dintre fete, foarte stingher. Dupa Baile Herculane, totusi, a fost mai liniste, ca am ramas singur in compartiment si am putut sa ma bucur de binefacerile somnului pe o intreaga bancheta :). Nu cred ca voi renunta vreodata la calatoria cu trenul si nici la a calatori in conditii cat mai simple. Aici nu e vorba de bani, ca putin mai devreme, tot aseara, era un tren cu cuseta si toate conditiile de decenta (cel putin teoretic), insa atunci cand am calatorit astfel mi s-a parut ca pur si simplu nu e locul meu acolo... Ma rog... (si raspunsul e "da! merg si in vama de obicei!" :) )
Asadar, am ajuns in Timisoara si am plecat, pe jos, spre centru. Mi-aduc aminte cum cei de la centrul de informare turistica din Budapesta cred ca m-au considerat nebun, vara trecuta, si s-au inchinat cand le-am aratat pe harta itinerariul meu pedestru prin capitala lor, dar cred ca, daca nu vezi un oras pe jos, degeaba il mai vezi. De aceea, practic, cu o usara exagerare pe care o recunosc, nu cred ca m-as rataci in Budapesta acum, daca as fi "abandonat" aproape oriunde. La fel si in Iasi, Sibiu, Cluj, Constanta si multe alte orase, terminand cu cel in care respir aerul din aceasta dimineata, Timisoara.
Frumos e ca, de fiecare data cand vin, ma frapeaza antagonismul de elemente vechi si noi, imbinate intr-o maniera extrem de... ciudata, de parca as vedea aceste lucruri pentru prima oara. Cladirile vechi contrasteaza flagrant cu firmele de pe frontispiciu: e foarte amuzant sa observi stiluri arhitectonice vechi, elaborate, peste care troneaza un "Altex", "Flanco" sau "Kenvelo". Astazi acest lucru m-a amuzat din nou si, in toata aceasta simbioza arhitecturala oarecum fortata, am simtit ca trebuie sa beau o cafea... la McDonalds! :) E ca si cum m-as intalni cu Bill Gates la carciuma din colt, unde maini tremurande isi sorb cinzaca in amurgul zorilor, si am discuta despre situatia tensionata de la Dinamo, unde Borcea nu stiu cu cine se mai cearta, sau despre declinul pietei de goblenuri... Un apogeu al contrastului care, totusi, iata!, nu e ridicol aici! Dimpotriva!
Cafeaua e destul de proasta aici, asa ca voi cauta o cafenea cu internet wireless (sper sa existe), ca sa postez acest text si sa imi beau, totusi, cafeaua de dimineata, ca e deja 9.40.
***
Am gasiiiiiiiit! Asa ca iacata ca si postez, 40 de minute mai tarziu, dupa inca o plimbare :)
Foto: Piata Operei, perspectiva de pe terasa McDonalds la care eram :) Acum sunt in Piata Unirii, in Eclipse, si, in sfarsit, imi savurez careaua de dimineata, la 10.20...

FFW

Mi-aduc aminte ca ma invata o fata acum ceva ani ca nu "renteaza" sa iti para rau dupa orice pas facut, indiferent cat de nepotrivit a fost... Cand faci un pas, e mai sanatos pentru conglomeratul propriu de neuroni sa nu mai privesti peste umar, altminteri risti sa vezi si sa supraevaluezi in special minusurile inregistrate intre pasii succesivi. Dar vreau si eu sa il vad pe ala care e multumit de tot ce a facut si priveste doar "inainte cu maine" :)
Exista conceptia (pe care mi-o asum si eu) ca e de preferat sa percepi ca orice pas ai face, e unul inainte si ca nu bati pasul pe loc, exact ca in cazul unei scari pe care o escaladezi, treapta cu treapta. E de preferat asta, intr-adevar, dar ma gandesc la scarile dintre doua etaje care sunt impartite in doua jumatati orientate opus. Practic, la jumatatea drumului, macar si pret de un pas-doi, tot bati pasul pe loc, fara a urca, ci doar invartindu-te-n loc, la aceeasi altitudine :) Ideea e ca tot avem si am tendinta de a urca 3-4 trepte odata, dar fuleul uneori nu ma ajuta si cred ca am invatat, in timp, ca pericolul de "intindere musculara" e destul de mare. :)
Acum tocmai fac inca un pas, intre doua job-uri. E un pas inainte clar! In plus, e ceea ce imi doresc de multa vreme! Nu am de ce sa ma uit inapoi, nu am de ce sa regret nimic! Dar...
Dar lasi in urma, job cu job, colegi (dintre care unii iti devin, cu timpul, amici buni), locuri in care te acomodasei si te simteai confortabil, amintiri ale unor momente frumoase... si tot asa...
Primeam mai devreme, astazi, un email cu niste cuvinte "de duh", intre care cel mai tare mi-au placut urmatoarele: "Prieteni sunt acele persoane, care te iubesc, cu toate ca te cunosc bine." Adevarul e ca, intr-adevar, prieteni iti raman cei cu care relationarea transcede periodicitatea efemera a unei colegialitati de serviciu...
Deseori, cand "tragi linie", iti dai sema ca un motiv pentru care nu te-ai vazut niciodata cu toti prietenii tai e ca sunt din medii prea diferite, in care tu, la un moment dat, te-ai integrat, dar sunt atat de diferiti intre ei, incat ar fi mai degraba un dezastru de comunicare sa ii aduni pe toti la aceeasi masa. Ceea ce nu e deloc ceva rau! Pentru ca ai, astfel, ocazia sa fii tu insuti putin altfel in compania fiecarui grup... Acelasi si, totusi, diferit...
Foto: Andreea Blas

Avem o tara atat de frumoasa! Pacat ca e populata!

Mi-am permis sa citez in titlul acestui blog o exprimare din Academia Catavencu pentru ca, ieri, statusul unui amic pe messenger era destul de elocvent (parafrazez): "spuneti-mi pe unde vreti sa iesiti din tara, ca sa ne impartim si sa nu ne inghesuim in vama!" E un hip-hop-er care are un refren memorabil, in aceeasi idee: "Fa-ma sa-nteleg, daca poti,/Cum de am ajuns un neam de idioti./Fa-ma sa-nteleg, daca ai putea,/Cum de am ajuns doar un strain in tara mea." (Bitza, "Strain in tara mea", "Sinuciderea unui inger", Rebel Music 2005)
Nu stau sa imi argumentez prea mult pozitia sau sa comentez excesiv rusinea de ieri, ci doar as vrea sa exprim cum ma face sa ma simt toata mascarada petrecuta deunazi in Parlament. E prea rusinos sa nu iau pozitie, cumva... Am fost aseara in Piata Universitatii! M-am vazut acolo cu oameni pe care nu ii mai vazusem de mult si am zambit, in coltul gurii, ca (iata!) oamenii de care m-am inconjurat chiar impartasesc, pasnici dar intrigati, aceleasi simpatii...
Sunt pro-Basescu, pentru ca e unul din putinii oameni publici/politici care actioneaza mai mult decat vorbeste. Nu sunt de acord, de multe ori, cu unele declaratii ale lui - ceea ce e dreptul meu! - dar il apreciez ca, intr-o forma sau alta, se zbate sa faca lucruri, sa actioneze, pe fondul unei apatii generalizate si a unei ipocrizii politice dusa la extrem de intreg spectrul politic actual.
Astazi spun ca nu ma mai simt reprezentat de cei pe care i-am votat in Parlament! Consider Parlamentul Romaniei nereprezentativ pentru mine (si nu numai, conform discutiilor avute cu alti oameni) si, in consecinta, ilegitim! Ma simt dintr-o data stingher in tara mea, un strain in propria-mi tara. Imi cer scuze tuturor ca nu am plecat sa culeg capsuni sau sa exersez vreo alta profesie, mai mult sau mai putin onoranta, pe alte meleaguri! Nu am facut-o si nici nu planuiesc sa o fac! Daca tot am avut ghinionul de a ma naste aici, ar trebui sa am si demnitatea de a-mi asuma statutul de roman si de a pune si eu umarul, cat pot, in "patratica" mea, la un mai bine in aceasta "eterna si fascinanta Romanie"...
Deseori politica m-a scarbit, insa am fost de fiecare data la vot si mi-am exprimat opinia! Desigur ca opinia mea cantareste putin in marea masa de romani, dar, daca tac, parerea mea conteaza si mai putin, adica deloc! Si, atata timp cat voi avea ceva de spus, voi vota!
Astazi mi-e rusine ca sunt co-national cu Voiculescu, Geoana, Tariceanu & co., mi-e rusine ca sunt roman! Dar nu voi pleca!
Foto: Andreea Blas

Femeile... part 01

M-a intrebat un amic astazi ce as alege intre o femeie grasa, dar dragutza, si o alta slaba, dar urata rau. Vazand ca m-am blocat, a "nuantat": intre o femeie agreabila, dar cu toate "formele" ceva mai proeminente, si una cu un corp beton, dar cu o fatza care te trimite cu gandul la bucuria de a nu vedea pe intuneric. "Interesanta alegere", am zis. "Atata masculinitate debordanta in a aprecia femeile... mai rar. Eu totusi as alege o bere." Gluma a parut buna, pentru ca a starnit zambete. De fapt, era o eschiva ieftina de la o provocare stupida, unde orice raspuns ar fi fost, oricum, gresit. Nu cred ca sunt doi buni amici, barbati, care, la un moment dat, intr-o forma sau alta, sa nu fi avut o astfel de discutie, mai in gluma sau in serios... E ceva atat de obisnuit...
De aceea m-am gandit: cine stabileste cu certitudine ca femeia grasa e draguta sau ca cea slaba e urata?! Daca le vezi de la spate, alegerea e clara! Daca nu le vezi decat chipul intr-o poza, alegerea e la fel de simpla, dar exact invers. Depinde de "optica", atunci, nu?!
Imi aduc aminte de o gluma care a circulat pe email cu stadiile in care barbatii apreciaza anumite trasaturi la o femeie in functie de varsta barbatilor si, trecand prin majoritatea aspectelor (nu numai fizice) la care se uita un barbat cand analizeaza o femeie, incepea si se termina, totusi, cu "acum imi plac femeile cu sanii mari". Mai era o gluma care a circulat tot pe email in care se spunea ca un barbat, daca ar fi femeie pentru o zi, s-ar juca toata ziua cu sanii sai.
Si da! E adevarat: noi, barbatii, ne uitam foarte mult la asemenea "amanunte" exterioare! E adevarat: pentru orice barbat e foarte important sa fie langa o femeie frumoasa! Dar ce inseamna asta pentru fiecare barbat in parte?! Cu siguranta nu e acelasi lucru, pentru ca femeile pe care unii le considera urate, din diferite considerente, sunt si ele la bratul unor barbati care, cu siguranta, le spun ca sunt frumoase! E foaaaaaarte important pentru o femeie sa i se spuna ca e frumoasa! Si chiar este! Cand acei oameni le spun prietenelor/sotiilor lor ca sunt frumoase, o fac cu convingere! Fara nici o retinere! Depinde cum o privesti... Repet: depinde de "optica", atunci, nu-i asa?!

Keep it up!

"Cand esti la pamant si astepti o minune, nu primesti nimic si #*# **** compasiune" :)

Sunt perioade cand ai impresia ca iti merg toate din plin si chiar "se leaga" incredibil de frumos. Incepi sa iti recapeti forta si speranta, incepi sa vezi altfel lucrurile, insa neglijezi inevitabil niste aspecte carora nu le mai acordai o mare atentie in ultimul timp, pentru ca aveai impresia ca merg bine de la sine...
Iei pe o parte si "dai" pe alta... Arta compromisului netangential... "Echilibrul" nedorit dar inevitabil :) Astfel mergi inainte, lasand aproape inconstient multe lucruri in urma, fara a schita macar un gest prin care sa pastrezi cat mai mult din propriul "heritage", fara a arunca macar o privire in urma. "Nu mai conteaza", iti spui... "e pretul care trebuie platit". Iti fixezi o ordine a prioritatilor si, de multe ori, tu ramai pe ultimul lor. "Ma descurc eu cumva"...
Poate ca asta e si frumusetea atunci cand, dupa o vreme, ai la ce te gandi cu nostalgie, in timp ce rememorezi amintiri comune cu vreun prieten vechi. Noroc ca ei, prietenii buni, nu se schimba si te accepta asa cum esti, cu tot ce "devii" si cu tot ce lasi in urma...

"Life is like a box of chocolate..."

Cica numai prostii invata din experienta proprie. Inteleptii invata din experienta altora. De... "experientia docet", spuneau unii, odata. Dar ce se intampla cu cei care nu invata deloc, nici din propria experienta, nici din a altora?!
Primeam pe email zilele trecute o colectie de vorbe populare de duh moderne, intre care si urmatoarea: "Experienta este un lucru minunat: iti permite sa recunosti o greseala atunci cand o repeti."
No further comments...
Paste fericit!