Asemanari si diferente :)

Ce parere va faceti de pozele astea doua? Seamana? Incercati sa descoperiti diferentele! :)

Cateva date comparative, luate de pe Wikipedia:

	Buzau	Luxembourg
Suprafata	6.103 km²	2.586,4 km²
Locuitori	495.325 (2005)	480.222 (2007 est)
Densitate	81 loc/km²	186/km²
% apa	Neglijabil	Neglijabil
GDP	Neglijabil :)	$81.511 (2006)

Ei bine, iata si diferenta majora: Luxembourg se invecineaza cu Belgia, Germania si Franta, pe cand Buzaul se invecineaza cu Prahova, Ialomita, Braila, Vrancea, Covasna si, putin, cu Brasovul. :)

Happy New "Rat" Year! :)

Slytherin Story :)

I live in Hogwarts! :) Check this out here.

Se intampla in Luxembourg (3)

Si apogeul!

Se intampla in Luxembourg (2)

Nu se lasa!

Se intampla in Luxembourg (1)

No comment...

Eterna si fascinanta... "Jarmanie"

Nu stiu altii cum sunt... da' stiu un stereotip despre nemti: organizati, punctuali, surubul care trebuie strans exact atat cat trebuie, lucru bine facut, organizat, nimic lasat la voia intamplarii. Cred ca oricine a auzit macar o data ceva legat de acest stereotip...
Am azi 3 situatii care ii privesc pe nemti, una personala si doua ale unor cunoscuti, toate trei foarte recente:
Cazul meu: cunosteam, macar si numai la nivel "proverbial", punctualitatea germana, dar si-au dat putin in petec. Am decolat si aterizat pe Frankfurt Hahn: cand am plecat, am decolat exact la timp (nimic foarte neobisnuit, pentru ca se mai intampla si in alte locuri). Cand am revenit, am aterizat cu 25 de minute mai devreme! :) Astfel, a trebuit sa astept cu o jumatate de ora mai mult pentru legatura de care aveam nevoie si pentru care ma asigurasem sa o prind si in cazul in care avionul, din felurite motive, ar fi intarziat (adica am asteptat cam ora si jumatate, in loc de aproximativ o ora). Nu m-am plans la nimeni (ar fi fost si culmea!), da' cred ca, daca o faceam, erau in stare macar sa imi plateasca o cafea-doua pentru... inconvenient.
Apropo de platit pentru inconveniente, iata si cazul unui coleg care a revenit din Grecia, tot prin Germania: pana in Luxembourg, trebuia sa schimbe 4 trenuri. Din nu stiu ce motiv, unul dintre trenuri a intarziat o ora (e iarna si se mai intampla). Imi amintesc de atitudinea SNCFR in astfel de momente (asta daca pot sa o numesc atitudine, pentru ca, de fapt, nu se intampla nimic, nici macar nu se exprimau in vreun fel, nu tu explicatii, scuze... nimic!). Ei bine, pentru ca a intarziat legatura, compania de transport feroviar de calatori germana i-a oferit colegului meu un voucher pentru taxi din Trier (ultimul punct german la care trebuia sa schimbe trenul) la Luxembourg (de curiozitate, pe viamichelin.com, distanta e de 55 km!). Cat o fi costat acel taxi?! De fapt... conteaza?! Intr-adevar, transportul cu trenul in Germania e mai scump decat la Romanica, da' iata ce se intampla cand ei gresesc! Citeam de curand cum lumea ingheata in trenuri in calatorii interminabile si nu se intampla nimic... Imi amintesc cum am facut si eu, intr-o iarna, 100 km in aproape 6 ore! La noi, daca e iarna, se circula greu, ca "sunt inghetate liniile", daca e vara, se circula greu, ca "sunt incalzite liniile"... Iata ca la altii e "putin" altfel.
Si apropo de a fi altfel, cazul trei (sau c, dupa preferinte): imi inchipui adevaratul razboi de la cumpana dintre ani de pe strazile oricarui oras de la noi, cu petarde, artificii si mai stiu eu ce alte dispozitive mai mult sau mai putin pirotehnice. O alta cunostinta si-a petrecut aceste momente de "cumpana dintre ani" (ce limbaj de lemn!) unde credeti?! Evident: in Jermanica. Am intrebat-o cum a fost si... surpriza: la fel! Lume pe strazi, petarde, galagie... ma rog, nu cred ca trebuie sa explic prea mult. Diferenta? La 10 minute dupa miezul noptii, nemtii au inceput noul an intr-un mod foarte "ingenios": au luat maturica, si-au strans resturile de artificii, confetti, petarde si asa mai departe si le-au pus, frumos, la tomberon. Astfel, dimineata de 1 ianuarie a gasit orasul curat si frumos, fara sa se planga nimeni de reactia mai mult sau mai putin intarziata a firmelor de salubrizare. Nu stiu cum e la noi, dar pun pariu ca si acum te impiedici pe strada de resturile de la bucuria trecerii in noul an.
Cam atat despre Germania si ai sai fascinanti cetateni. Macar acum stiu ca stereotipurile despre nemti au acoperire. Si ce am scris nu sunt basme, ci experiente foarte reale ale unor persoane foarte reale. :)

Nici o vacanta fara cultura! :)

"Toute la Roumanie y croit"

Le Quotidien titreaza azi "Toute la Roumanie y croit. Des millions de Roumains auront les yeux tournes vers Jasy Barthel. Tous ceux, en fait, qui n'y seront pas" si prezinta, intr-un articol de mai bine de jumatate de pagina, obiectiv, gandurile cu care Romania abordeaza meciul cu Luxembourg de maine (pqg. 23).
Langa o poza mare cu Ogararu in duel cu Robben, Julien Mollereau vorbeste foarte frumos despre noua generatie a nationalei Romaniei, despre posibilitatea matematica de a fi deja calificati cu o victorie in Luxembourg coroborata cu un esec al Bulgariei in Albania si despre faptul ca Goian e urmarit de Manchester United.
Echipa probabila a Romaniei prezentata in articol e: Lobont, Ogararu, Tamas, Goian, Rat, Ov. Petre, Chivu, F. Petre, Dica, Marica si Niculae.
Federatia de fotbal din Luxembourg se asteapta la o afluenta de romani, din toate comunitatile din zona, avand in vedere mai ales situatia favorabila a echipei noastre, estimand un numar de aproximativ 2000 de suporteri romani pentru acest meci. Totodata, datorita entuziasmului generat de prima victorie a nationalei Luxembourgului dupa 12 ani (sambata in Belarus), se estimeaza ca si numarul suporterilor locali va fi semnificativ. Pretul biletelor nu e atat de mare pe cat ma asteptam, intre 8 si 30 de euro.
Articolul se incheie putin artistic: "Le Luxembourg devra tenir son role d'arbitre. Dur..."
Maine si eu voi fi acolo! :)

Le "grande" Paris...

Parisul e un oras atat de frumos! Pacat ca e locuit! (parca suna "romaneste asta, nu?!)
Am fost ieri si azi la Paris, am vazut cateva din multitudinea de lucruri care sunt de vazut acolo si am ramas profund impresionat, mai ales de Sacre Coeur. Mai mult decat de Notre Damme, Champs Elisee, Arcu' sau the "Big Dick" Eiffel (cum ii zice Dan Brown). Si Louvre-ul, intr-o "radiografie" mai mult decat sumara, mi-a placut. Cred ca ma mai duc! :)
Inca sunt sub influenta momentului super frumos, insa atitudinea francezilor e ceva de speriat! Atata nepasare si dispret nu am mai vazut de multa vreme nici macar pe la noi! Chiar ca ne meritam numele de "Mic Paris" din acest punct de vedere... Ii cred pe francezi/parizieni ca sunt, probabil, saturati de turisti si ca sunt tot felul de turisti pe la ei, insa, pe de alta parte, ei castiga o gramada de bani din asta...
Si da: am fost abordat de mai multi cetateni rom-ani aflati la Paris in interes de business, adica la cersit. Pentru colegele mele mai din Vest, contrariate chiar ieri de cum e posibila discriminarea rromilor in Romania, nu am avut un raspuns la intrebarea de azi "ce aveti de gand sa faceti cu ei / de ce nu luati masuri"? Am lasat ochii in pamant...

Luxembourg...

Sper sa nu adorm inainte de a termina acest text… Astazi am ajuns in Luxembourg. Nu stiu de ce imi place sa scriu cuvantul asta cu „ou”, dupa cum o fac vorbitorii de franceza, si nu cu simplu „u”, asa cum am vazut ca figureaza pe multe indicatoare rutiere si asa cum folosesc uzual vorbitorii de germana. Poate ca am o afinitatea pentru franceza pe care nu o cunosteam. Oricum, pt germana nu am nici un fel de afinitate, din moment ce, personal, mi se pare o limba de-a dreptul imposibila. Sau poate ca pur si simplu, fara sa imi dau seama, fiind pus in situatia de a alege intre franceza si germana, am ales in mod inconstient. Ma rog, asta e mai putin important...

Astazi am ajuns, asadar, in Luxemb„ou”rg...

Am plecat din Bucuresti sambata dimineata, la ora 4. Din 3 autocare afisate la fata locului la momentul plecarii, nu stiu cum se face ca l-am capatat pe cel mai putin aratos... Si nu! Nu a fost ca in basmele cu Fat-Frumos in care calul ala cel mai pricajit manca jaratec si ii cresteau aripi de zbura peste mari si tari! Nu! Dimpotriva: autocarul pe care l-am luat a fost consecvent cu infatisarea sa: am facut pana in Luxembourg 37 de ore si jumatate, drum de vreo 2.000 km. Arata ca in poza 1 (nu, nu mergeam in Spania, dar asa a scris pe frontispiciu pana printr-o parcare din Austria, cand au descoperit pe undeva si un A4 cu „Romania-Franta”, dar fara scorul final J ) si avea marea calitate de a avea capace la roti ca in poza 2, desi nu avea nici o legatura cu marca respectiva. Ma rog... am facut atat de mult pentru ca din Bucuresti am luat-o pe la Pitesti, unde am facut o oprire de vreo ora, sa mai luam niste oameni. Apoi la fel la Craiova. Apoi am luat-o pe la Drobeta-Turnu-Severin, Caransebes, Lugoj, Timisoara, Arad, cred ca doar de distractia unui drum de tara presarat cu semafoare, caci asa e intre Drobeta si Caransebes. Cand lucram pentru o firma din Bucuresti, acum vreo 2 ani, am avut mai multe delegatii la Timisoara cu masina si stiu ca situatia era identica. Asadar de cel putin 2 ani oamenii aia tot lucreaza. De fapt, sa fiu mai exact, de cel putin doi ani „se lucreaza” la drumurile alea, intrucat muncitorii aflati la datorie abia daca i-am putut numara pe degetele de la o mana. Si pana si aceea „supravegheau”... Nu am vazut nici unul in exercitiul misiunii, ca sa zic asa... Ajunsi la Arad, am mai stat vreo 2 ore in soare asteptand... nu stiu ce... Asa se face ca, dupa mai bine de 16 ore de la plecarea din Bucuresti, am parasit Romania. Era trecut de 8 seara si am prins asfintitul in vama. Ce romantic! J

Ceea ce mi-a adus aminte de ceva si mai romantic: asteptand in parcarea din Arad, am zarit niste cosuri de gunoi pe cat de ordinare, pe atat de deosebite. Si asta datorita inscriptiei de pe ele (poza 3). Asadar la Arad lumea s-a prins de anumite lucruri... J

Am reusit sa iesim, asa cum spuneam, din tzara, dupa un mic scurt circuit la un bec, moment petrecut chiar in vama, cand ni se verificau pasapoartele. S-a umplut autocarul de fum, a coborat lumea si s-a facut „atmosfera” ca la circ, dar a fost bine pana la urma. Cea mai zgomotoasa a fost tanti din imaginea 4 , o doamna de mare angajament care, intamplator (sau nu) statea chiar in fata mea.

Cei care ma cunosc cred ca nu ma considera (sau macar sper!) un fitzos si un nesimtit! Totusi, imi permit sa spun ca am mers intr-un autobuz cu mai multi fani Gutza decat am vazut in viata mea asezati laolalta. Si am fost si pe la nunti la viata mea, va jur! Fara a vrea sa o supar pe tanti folosita ca exemplu, cred ca paa si clemele care ii impuiau podoaba capilara aveau mai multi neuroni decat ea! M-am abtinut foarte tare sa am contre cu ea, desi mai aveam putin si o luam si pe ea in brate, nu numai scaunul pe care il dadea cu consecventa pe spate aproape pana il facea pat, peste mine, fara macar sa intrebe ceva. Mi-am permis sa i-l ridic personal de cateva ori, cu tot cu ea, fara a parea deranjata... Atata nesimtire va jur ca nu am mai vazut niciodata!

Pe langa ea, oameni sarmani care se duceau in general in Franta sa castige o paine grea, dar mai buna ca acasa. Ea nu stiu ce „paine” castiga, pentru ca, asa cum am mai spus, am evitat „intimitatile”... Mai ales dupa ce am observat cat de relative sunt acordurile intre subiect si predicat pentru dansa. Fara a fi absolut deloc rasist si in „spiritul” pe care a vrut sa il exprime, o sa citez vorbele colegului de pe scaunul alaturat, la un moment dat: „cioara vopsita”... Cred ca e unul din exemplele vii pentru care, din pacate, suntem aratati cu degetul prin lume...

Pe drum, am mai motait, m-am mai uitat pe geam, am mai ascultat muzica, am mai vazt un film... chestii... oricum, la cei maxim 70 km/h, autocarul nu m-ar fi deranjat nici de la vreo operatie chirurgicala pe care as fi vrut sa o fac...

M-am mai amuzat undeva prin Ungaria, unde am reusit sa observ ca e mai scump sa urinez in Euro decat in lei (poza 5) J

Ma rog, tarziu, dar am ajuns in Luxembourg, am luat trenul si, exact la 40 de ore de la plecarea de acasa, plin de transpiratie si de oboseala, coboram in Differdange, locul in care imi voi petrece ceva vreme de acum inainte.

M-am cazat, am facut un dus (afland astfel ca apa merge, chiar si in Luxembourg, numai daca are chef J ), am vizitat centrul de studii, iar seara am socializat cu cateva colege si cu armata de portughezi de la barul de jos, noi discutand despre noi, portughezii ofticandu-se ca Sporting a luat-o de la Porto (cred ca m-am prins ai cui fani erau J ). Dar despre portughezi si locul in care stau o sa scriu ceva special, la un moment dat, pentru ca am un vag sentiment ca va merita si, mai ales, ca imi vor oferi motive sa mai scriu despre ei. Adevarul e ca, din prima, prezenta lor mi-a adus aminte de casa: zgomotosi, patimasi, circumspecti, dar foarte „ospitalieri” (zambetul de pe fata lor e uneori atat de fals... ca-n Obor)

Mi-e somn... Oricum, acum nu stiu ce as mai fi putut spune. E prima seara aici. Ma incearca un sentiment foarte straniu de singuratate si mi-ar fi placut foarte tare sa impart cu cineva anume patul... Dar asta e! Eu am vrut sa vin aici, trebuie sa si „platesc”. Macar de as „plati” numai eu... L

Timisoara April 28, 2007

Buna dimineatza, Timisoara!
Cu totii avem niste "pitici pe creier". In functie de "coregrafia" pe care o fac, ne diferentiem ca personalitate :) (ce mod simplist, dar sugestiv, de a "defini" diferentele de personalitate! :) ) Unul din piticii din armata de la mine din hipotalamus (sau, cum frumos nu nimerea cuvantul un bun amic, in hipotalabus sau hipotalanus :) ) este blocat pe Timisoara...
Nu mai stiu cand am fost prima oara in Timisoara. Pur si simplu nu imi mai amintesc. Odata cu delegatiile de pe vremea cand lucram la Synovate, insa, am inceput sa "simt gustul" acestui oras. Cu siguranta pentru oamenii de aici nu e nimic deosebit, iesit din comun, dar pentru mine Timisoara reprezinta o alta lume, pur si simplu "altceva"! Am fost de nenumarate ori aici si de fiecare data e altfel, descopar lucruri noi, locuri noi, oameni noi... E alt "aer" aici. Pur si simplu imi place! Si, periodic, simt nevoia sa ma urc seara in tren, sa ajung dimineata in Timisoara, sa ma plimb toata ziua si sa fac tot ce imi trece prin cap, tot ce simt ca vreau sa fac, dupa care, seara, sa fac cale intoarsa, re-loaded :).
Astazi, de pilda, am ajuns la 8 dimineata in gara. Aseara am fost la un concert reggae al unui... amic (cred ca as putea sa ii spun asa), Johnny King, in Basement, pe langa Cismigiu. De acolo am plecat direct la gara, unde trenul de 23.45 astepta sa ma aduca aici - un accelerat ieftin si la propriu, si la figurat. Asta e mai putin important, ca am reusit sa dorm aproape tot drumul, desi ma aflam intre 5 fete galagioase, o doamna timida si un neamt, prieten al uneia dintre fete, foarte stingher. Dupa Baile Herculane, totusi, a fost mai liniste, ca am ramas singur in compartiment si am putut sa ma bucur de binefacerile somnului pe o intreaga bancheta :). Nu cred ca voi renunta vreodata la calatoria cu trenul si nici la a calatori in conditii cat mai simple. Aici nu e vorba de bani, ca putin mai devreme, tot aseara, era un tren cu cuseta si toate conditiile de decenta (cel putin teoretic), insa atunci cand am calatorit astfel mi s-a parut ca pur si simplu nu e locul meu acolo... Ma rog... (si raspunsul e "da! merg si in vama de obicei!" :) )
Asadar, am ajuns in Timisoara si am plecat, pe jos, spre centru. Mi-aduc aminte cum cei de la centrul de informare turistica din Budapesta cred ca m-au considerat nebun, vara trecuta, si s-au inchinat cand le-am aratat pe harta itinerariul meu pedestru prin capitala lor, dar cred ca, daca nu vezi un oras pe jos, degeaba il mai vezi. De aceea, practic, cu o usara exagerare pe care o recunosc, nu cred ca m-as rataci in Budapesta acum, daca as fi "abandonat" aproape oriunde. La fel si in Iasi, Sibiu, Cluj, Constanta si multe alte orase, terminand cu cel in care respir aerul din aceasta dimineata, Timisoara.
Frumos e ca, de fiecare data cand vin, ma frapeaza antagonismul de elemente vechi si noi, imbinate intr-o maniera extrem de... ciudata, de parca as vedea aceste lucruri pentru prima oara. Cladirile vechi contrasteaza flagrant cu firmele de pe frontispiciu: e foarte amuzant sa observi stiluri arhitectonice vechi, elaborate, peste care troneaza un "Altex", "Flanco" sau "Kenvelo". Astazi acest lucru m-a amuzat din nou si, in toata aceasta simbioza arhitecturala oarecum fortata, am simtit ca trebuie sa beau o cafea... la McDonalds! :) E ca si cum m-as intalni cu Bill Gates la carciuma din colt, unde maini tremurande isi sorb cinzaca in amurgul zorilor, si am discuta despre situatia tensionata de la Dinamo, unde Borcea nu stiu cu cine se mai cearta, sau despre declinul pietei de goblenuri... Un apogeu al contrastului care, totusi, iata!, nu e ridicol aici! Dimpotriva!
Cafeaua e destul de proasta aici, asa ca voi cauta o cafenea cu internet wireless (sper sa existe), ca sa postez acest text si sa imi beau, totusi, cafeaua de dimineata, ca e deja 9.40.
***
Am gasiiiiiiiit! Asa ca iacata ca si postez, 40 de minute mai tarziu, dupa inca o plimbare :)
Foto: Piata Operei, perspectiva de pe terasa McDonalds la care eram :) Acum sunt in Piata Unirii, in Eclipse, si, in sfarsit, imi savurez careaua de dimineata, la 10.20...