luni, 27 august 2007

Luxembourg...


Sper sa nu adorm inainte de a termina acest text… Astazi am ajuns in Luxembourg. Nu stiu de ce imi place sa scriu cuvantul asta cu „ou”, dupa cum o fac vorbitorii de franceza, si nu cu simplu „u”, asa cum am vazut ca figureaza pe multe indicatoare rutiere si asa cum folosesc uzual vorbitorii de germana. Poate ca am o afinitatea pentru franceza pe care nu o cunosteam. Oricum, pt germana nu am nici un fel de afinitate, din moment ce, personal, mi se pare o limba de-a dreptul imposibila. Sau poate ca pur si simplu, fara sa imi dau seama, fiind pus in situatia de a alege intre franceza si germana, am ales in mod inconstient. Ma rog, asta e mai putin important...

Astazi am ajuns, asadar, in Luxemb„ou”rg...

Am plecat din Bucuresti sambata dimineata, la ora 4. Din 3 autocare afisate la fata locului la momentul plecarii, nu stiu cum se face ca l-am capatat pe cel mai putin aratos... Si nu! Nu a fost ca in basmele cu Fat-Frumos in care calul ala cel mai pricajit manca jaratec si ii cresteau aripi de zbura peste mari si tari! Nu! Dimpotriva: autocarul pe care l-am luat a fost consecvent cu infatisarea sa: am facut pana in Luxembourg 37 de ore si jumatate, drum de vreo 2.000 km. Arata ca in poza 1 (nu, nu mergeam in Spania, dar asa a scris pe frontispiciu pana printr-o parcare din Austria, cand au descoperit pe undeva si un A4 cu „Romania-Franta”, dar fara scorul final J ) si avea marea calitate de a avea capace la roti ca in poza 2, desi nu avea nici o legatura cu marca respectiva. Ma rog... am facut atat de mult pentru ca din Bucuresti am luat-o pe la Pitesti, unde am facut o oprire de vreo ora, sa mai luam niste oameni. Apoi la fel la Craiova. Apoi am luat-o pe la Drobeta-Turnu-Severin, Caransebes, Lugoj, Timisoara, Arad, cred ca doar de distractia unui drum de tara presarat cu semafoare, caci asa e intre Drobeta si Caransebes. Cand lucram pentru o firma din Bucuresti, acum vreo 2 ani, am avut mai multe delegatii la Timisoara cu masina si stiu ca situatia era identica. Asadar de cel putin 2 ani oamenii aia tot lucreaza. De fapt, sa fiu mai exact, de cel putin doi ani „se lucreaza” la drumurile alea, intrucat muncitorii aflati la datorie abia daca i-am putut numara pe degetele de la o mana. Si pana si aceea „supravegheau”... Nu am vazut nici unul in exercitiul misiunii, ca sa zic asa... Ajunsi la Arad, am mai stat vreo 2 ore in soare asteptand... nu stiu ce... Asa se face ca, dupa mai bine de 16 ore de la plecarea din Bucuresti, am parasit Romania. Era trecut de 8 seara si am prins asfintitul in vama. Ce romantic! J

Ceea ce mi-a adus aminte de ceva si mai romantic: asteptand in parcarea din Arad, am zarit niste cosuri de gunoi pe cat de ordinare, pe atat de deosebite. Si asta datorita inscriptiei de pe ele (poza 3). Asadar la Arad lumea s-a prins de anumite lucruri... J

Am reusit sa iesim, asa cum spuneam, din tzara, dupa un mic scurt circuit la un bec, moment petrecut chiar in vama, cand ni se verificau pasapoartele. S-a umplut autocarul de fum, a coborat lumea si s-a facut „atmosfera” ca la circ, dar a fost bine pana la urma. Cea mai zgomotoasa a fost tanti din imaginea 4 , o doamna de mare angajament care, intamplator (sau nu) statea chiar in fata mea.

Cei care ma cunosc cred ca nu ma considera (sau macar sper!) un fitzos si un nesimtit! Totusi, imi permit sa spun ca am mers intr-un autobuz cu mai multi fani Gutza decat am vazut in viata mea asezati laolalta. Si am fost si pe la nunti la viata mea, va jur! Fara a vrea sa o supar pe tanti folosita ca exemplu, cred ca paa si clemele care ii impuiau podoaba capilara aveau mai multi neuroni decat ea! M-am abtinut foarte tare sa am contre cu ea, desi mai aveam putin si o luam si pe ea in brate, nu numai scaunul pe care il dadea cu consecventa pe spate aproape pana il facea pat, peste mine, fara macar sa intrebe ceva. Mi-am permis sa i-l ridic personal de cateva ori, cu tot cu ea, fara a parea deranjata... Atata nesimtire va jur ca nu am mai vazut niciodata!

Pe langa ea, oameni sarmani care se duceau in general in Franta sa castige o paine grea, dar mai buna ca acasa. Ea nu stiu ce „paine” castiga, pentru ca, asa cum am mai spus, am evitat „intimitatile”... Mai ales dupa ce am observat cat de relative sunt acordurile intre subiect si predicat pentru dansa. Fara a fi absolut deloc rasist si in „spiritul” pe care a vrut sa il exprime, o sa citez vorbele colegului de pe scaunul alaturat, la un moment dat: „cioara vopsita”... Cred ca e unul din exemplele vii pentru care, din pacate, suntem aratati cu degetul prin lume...

Pe drum, am mai motait, m-am mai uitat pe geam, am mai ascultat muzica, am mai vazt un film... chestii... oricum, la cei maxim 70 km/h, autocarul nu m-ar fi deranjat nici de la vreo operatie chirurgicala pe care as fi vrut sa o fac...

M-am mai amuzat undeva prin Ungaria, unde am reusit sa observ ca e mai scump sa urinez in Euro decat in lei (poza 5) J

Ma rog, tarziu, dar am ajuns in Luxembourg, am luat trenul si, exact la 40 de ore de la plecarea de acasa, plin de transpiratie si de oboseala, coboram in Differdange, locul in care imi voi petrece ceva vreme de acum inainte.

M-am cazat, am facut un dus (afland astfel ca apa merge, chiar si in Luxembourg, numai daca are chef J ), am vizitat centrul de studii, iar seara am socializat cu cateva colege si cu armata de portughezi de la barul de jos, noi discutand despre noi, portughezii ofticandu-se ca Sporting a luat-o de la Porto (cred ca m-am prins ai cui fani erau J ). Dar despre portughezi si locul in care stau o sa scriu ceva special, la un moment dat, pentru ca am un vag sentiment ca va merita si, mai ales, ca imi vor oferi motive sa mai scriu despre ei. Adevarul e ca, din prima, prezenta lor mi-a adus aminte de casa: zgomotosi, patimasi, circumspecti, dar foarte „ospitalieri” (zambetul de pe fata lor e uneori atat de fals... ca-n Obor)

Mi-e somn... Oricum, acum nu stiu ce as mai fi putut spune. E prima seara aici. Ma incearca un sentiment foarte straniu de singuratate si mi-ar fi placut foarte tare sa impart cu cineva anume patul... Dar asta e! Eu am vrut sa vin aici, trebuie sa si „platesc”. Macar de as „plati” numai eu... L

Niciun comentariu: