| | ||
| Suprafata | 6.103 km² | 2.586,4 km² |
| Locuitori | 495.325 (2005) | 480.222 (2007 est) |
| Densitate | 81 loc/km² | 186/km² |
| % apa | Neglijabil | Neglijabil |
| GDP | Neglijabil :) | $81.511 (2006) |
Marturisesc deschis ca acum ceva vreme eram si eu "prizonierul" conceptiei ca romanii stiu ce e aia scoala, in timp ce altii, in special vest-europenii, nu! Acum nu sunt total impotriva acestei idei, doar ca exista muuuulte "nuante" la mijloc! Da, e adevarat, nu mai demult de acum doua zile colegii mei "au lovit" din nou, marturisindu-mi dezinvolti ca nu au auzit de Alain Delon, dar parca isi aduc aminte de el de la meciurile nationalei Frantei :). Daca (sa spunem) inteleg asta la cineva din Australia, in cazul belgienilor e mai jenant sa caut scuze. Dar nu au auzit ele nici de Patricia Kaas, deci...
O gluma veche spunea ca romanul, cand nu mai are bani, mai schimba 100 de dolari. In Luxembourg mai rar intalnesti oameni care sa ramana fara bani si probabil la fel de rar oameni care sa schimbe dolari.
Le Quotidien titreaza azi "Toute la Roumanie y croit. Des millions de Roumains auront les yeux tournes vers Jasy Barthel. Tous ceux, en fait, qui n'y seront pas" si prezinta, intr-un articol de mai bine de jumatate de pagina, obiectiv, gandurile cu care Romania abordeaza meciul cu Luxembourg de maine (pqg. 23).
Sper sa nu adorm inainte de a termina acest text… Astazi am ajuns in Luxembourg. Nu stiu de ce imi place sa scriu cuvantul asta cu „ou”, dupa cum o fac vorbitorii de franceza, si nu cu simplu „u”, asa cum am vazut ca figureaza pe multe indicatoare rutiere si asa cum folosesc uzual vorbitorii de germana. Poate ca am o afinitatea pentru franceza pe care nu o cunosteam. Oricum, pt germana nu am nici un fel de afinitate, din moment ce, personal, mi se pare o limba de-a dreptul imposibila. Sau poate ca pur si simplu, fara sa imi dau seama, fiind pus in situatia de a alege intre franceza si germana, am ales in mod inconstient. Ma rog, asta e mai putin important...
Astazi am ajuns, asadar, in Luxemb„ou”rg...
Am plecat din Bucuresti sambata dimineata, la ora 4. Din 3 autocare afisate la fata locului la momentul plecarii, nu stiu cum se face ca l-am capatat pe cel mai putin aratos... Si nu! Nu a fost ca in basmele cu Fat-Frumos in care calul ala cel mai pricajit manca jaratec si ii cresteau aripi de zbura peste mari si tari! Nu! Dimpotriva: autocarul pe care l-am luat a fost consecvent cu infatisarea sa: am facut pana in Luxembourg 37 de ore si jumatate, drum de vreo 2.000 km. Arata ca in poza 1
Ceea ce mi-a adus aminte de ceva si mai romantic: asteptand in parcarea din Arad, am zarit niste cosuri de gunoi pe cat de ordinare, pe atat de deosebite. Si asta datorita inscriptiei de pe ele (poza 3). Asadar la Arad lumea s-a prins de anumite lucruri... J
Am reusit sa iesim, asa cum spuneam, din tzara, dupa un mic scurt circuit la un bec, moment petrecut chiar in vama, cand ni se verificau pasapoartele. S-a umplut autocarul de fum, a coborat lumea si s-a facut „atmosfera” ca la circ, dar a fost bine pana la urma. Cea mai zgomotoasa a fost tanti din imaginea 4 , o doamna de mare angajament care, intamplator (sau nu) statea chiar in fata mea.
Cei care ma cunosc cred ca nu ma considera (sau macar sper!) un fitzos si un nesimtit! Totusi, imi permit sa spun ca am mers intr-un autobuz cu mai multi fani Gutza decat am vazut in viata mea asezati laolalta. Si am fost si pe la nunti la viata mea, va jur! Fara a vrea sa o supar pe tanti folosita ca exemplu, cred ca paa si clemele care ii impuiau podoaba capilara aveau mai multi neuroni decat ea! M-am abtinut foarte tare sa am contre cu ea, desi mai aveam putin si o luam si pe ea in brate, nu numai scaunul pe care il dadea cu consecventa pe spate aproape pana il facea pat, peste mine, fara macar sa intrebe ceva. Mi-am permis sa i-l ridic personal de cateva ori, cu tot cu ea, fara a parea deranjata... Atata nesimtire va jur ca nu am mai vazut niciodata!
Pe langa ea, oameni sarmani care se duceau in general in Franta sa castige o paine grea, dar mai buna ca acasa. Ea nu stiu ce „paine” castiga, pentru ca, asa cum am mai spus, am evitat „intimitatile”... Mai ales dupa ce am observat cat de relative sunt acordurile intre subiect si predicat pentru dansa. Fara a fi absolut deloc rasist si in „spiritul” pe care a vrut sa il exprime, o sa citez vorbele colegului de pe scaunul alaturat, la un moment dat: „cioara vopsita”... Cred ca e unul din exemplele vii pentru care, din pacate, suntem aratati cu degetul prin lume...
Pe drum, am mai motait, m-am mai uitat pe geam, am mai ascultat muzica, am mai vazt un film... chestii... oricum, la cei maxim 70 km/h, autocarul nu m-ar fi deranjat nici de la vreo operatie chirurgicala pe care as fi vrut sa o fac...
M-am mai amuzat undeva prin Ungaria, unde am reusit sa observ ca e mai scump sa urinez in Euro decat in lei (poza 5) J
Ma rog, tarziu, dar am ajuns in Luxembourg, am luat trenul si, exact la 40 de ore de la plecarea de acasa, plin de transpiratie si de oboseala, coboram in Differdange, locul in care imi voi petrece ceva vreme de acum inainte.
M-am cazat, am facut un dus (afland astfel ca apa merge, chiar si in Luxembourg, numai daca are chef J ), am vizitat centrul de studii, iar seara am socializat cu cateva colege si cu armata de portughezi de la barul de jos, noi discutand despre noi, portughezii ofticandu-se ca Sporting a luat-o de la Porto (cred ca m-am prins ai cui fani erau J ). Dar despre portughezi si locul in care stau o sa scriu ceva special, la un moment dat, pentru ca am un vag sentiment ca va merita si, mai ales, ca imi vor oferi motive sa mai scriu despre ei. Adevarul e ca, din prima, prezenta lor mi-a adus aminte de casa: zgomotosi, patimasi, circumspecti, dar foarte „ospitalieri” (zambetul de pe fata lor e uneori atat de fals... ca-n Obor)
Mi-e somn... Oricum, acum nu stiu ce as mai fi putut spune. E prima seara aici. Ma incearca un sentiment foarte straniu de singuratate si mi-ar fi placut foarte tare sa impart cu cineva anume patul... Dar asta e! Eu am vrut sa vin aici, trebuie sa si „platesc”. Macar de as „plati” numai eu... L
