"Cand esti la pamant si astepti o minune, nu primesti nimic si #*# **** compasiune" :)
Sunt perioade cand ai impresia ca iti merg toate din plin si chiar "se leaga" incredibil de frumos. Incepi sa iti recapeti forta si speranta, incepi sa vezi altfel lucrurile, insa neglijezi inevitabil niste aspecte carora nu le mai acordai o mare atentie in ultimul timp, pentru ca aveai impresia ca merg bine de la sine...
Iei pe o parte si "dai" pe alta... Arta compromisului netangential... "Echilibrul" nedorit dar inevitabil :) Astfel mergi inainte, lasand aproape inconstient multe lucruri in urma, fara a schita macar un gest prin care sa pastrezi cat mai mult din propriul "heritage", fara a arunca macar o privire in urma. "Nu mai conteaza", iti spui... "e pretul care trebuie platit". Iti fixezi o ordine a prioritatilor si, de multe ori, tu ramai pe ultimul lor. "Ma descurc eu cumva"...
Poate ca asta e si frumusetea atunci cand, dupa o vreme, ai la ce te gandi cu nostalgie, in timp ce rememorezi amintiri comune cu vreun prieten vechi. Noroc ca ei, prietenii buni, nu se schimba si te accepta asa cum esti, cu tot ce "devii" si cu tot ce lasi in urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu